ÎNCHISOAREA RÂMNICU SĂRAT- ”ÎNCHISOAREA TĂCERII”

Orașul Râmnicu Sărat reprezintă poarta de intrare spre bazinul superior al Râmnicului, către Muntele Furu (parte din Munții Vrancei), spre pseudo-carstul pe sare, podgoriile și resurse de sare. Numele de ”Râmnic” provine din limba slavă și înseamnă ”jgeab” sau ”râpă” iar ”sărat” face referire la resurse de sare din zonă. În egală măsură, Râmnicu Sărat se leagă de numele lui Vișinescu, de uciderea unor lideri legionari în perioada interbelică și de deținuții politici de la Penitenciarul Râmnic.

Penitenciarul:

            Istoric: clădirea datează din anii 1898- 1900 (nu există informații precise din acest punct de vedere); se știe cu siguranță că funcționa în anul 1901; în anul 1907 aici sunt închiși peste 650 de țărani răsculați (în timpul răscoalei, țăranii pătrund în localitate și devastează o serie de clădiri); 1938- aici sunt închiși liderii legionari care sunt apoi duși la Jilava și uciși pe drum- Corneliu Zelea Codreanu și încă 13 persoane ”Nicadorii” (cei care l-au omorât pe I.G.Duca: Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace) și ”Decemvirii” (cei care l-au omorât la Mihail Sterescu în anul 1936 pe un pat de spital după care l-au ciopârțit cu topoarele); 1939- are loc executarea a 13 legionari ca răzbunare a morții lui Armand Călinescu; aici au fost închiși și comuniști (1940- un lot de deținute comuniste este adus aici de la Dumbrăveni, printre care și Ana Pauker); din anul 1948 primește deținuți politici până în anul 1963 (în paralel cu aceștia primește și deținuți de drept comun, ”sabotori”- țărani care refuzau să predea cotele obligatorii; deținuți aflați în tranzit spre alte închisori; între 1950-1952 deținuții din cadrul ”Experimentului Pitești”); în 1955 sunt aduși de la Sighet Ion Mihalache și Ion Diaconescu; din anul 1957 devine o închisoare foarte dură- sunt aduse alte figuri importante, foști membri ai partidelor politice, preoți greco-catolici, miniștri din guvernarea Antonescu și lideri comuniști intrați în dizgrație; între anii 1956- 1963 comandant al închisorii a fost Alexandru Vișinescu; după 1963 devine depozit de cereale și de alimente; după 1990 devine depozit de lemne și punct de colectare fier; din anul 2012 este în administrația Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului;

Structura: structura principală are formă pătrată (aici erau închiși deținuții de drept comun), la subsol era carcera pentru deținuții politici; curtea interioară dă spre celularul principal dispus pe două nivele care dispunea de celule mici; două clădiri exterioare (pavilion de gardă și o clădire administrativă); zidul a fost construit între 1948- 1949 (3-4 m înălțime); ulterior curțile interioare au fost acoperite pentru a deveni depozit de cereale;

            Regimul de detenție: trezirea avea loc la ora 5.00 iar stingerea la ora 22.00 (în tot acest timp deținuții nu aveau voie să se așeze pe pat); scoaterea la plimbare avea loc de 1-2 ori/săptămână; nu aveau voie să facă nici un zgomot; gardienii purtau pâzle la încălțări pentru nu a fi auziți, de aceea această închisoare a primit numele de ”Închisoarea tăcerii”; de remarcat lipsa aproape totală a asistenței medicale (maxim o vizită/săptămână a unui medic);

Victime: Victor Rădulescu Pogoneanu (arestat în anul 1947 în urma ”episodului Tămădău”, mort în 1962 la spitalul Văcărești; era imobilizat la pat și bătut constant); Gheorghe Plăcințeanu (medic; o cunoaște pe fata lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, Lica Gheorghiu- care era căsătorită atunci; este închis în 1961 la Râmnic, moare în urma bătăilor, torturilor și lipsei de asistență medicală); partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu (în 1957 este adus de la Aiud la Râmnic; suferea de ulcer perforant; face greva foamei, se trece la alimentarea forțată a deținutului cu un tub pe gât; în toamna lui 1957, moare după 5 luni de greva foamei; Ion Mihalache (este aici din 1955, moare în anul 1963 în celula 35, striga când era bătut: ”aici Ion Mihalache, vor să mă omoare!”).

Fostul penitenciar ce reprezintă unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii în perioada comunistă va intra într-un amplu proces de reabilitare. Se estimează că din anul 2026 va deveni un obiectiv turistic vizitabil. În prezent accesul este sigur numai în zona exterioară a clădirilor, interioarele nu pot fi vizitate datorită riscului de prăbușire a anumitor porțiuni din construcții.

Panait Marian este profesor de geografie din București cu o experiență didactică de peste 20 de ani, absolvent al Facultății de Geografie din București, cu specializarea Geografia Turismului și Master în gestionarea resurselor turistice. Pasionat de studii istorice a întreprins de-a lungul timpului o serie de cercetări în legătură cu Istoria Românilor, mai ales în cazul elementelor de potențial turistic cultural-istoric și mistere ale istoriei.