Sfânta Manastire Ghighiu- istorie, cultură, spiritualitate

Sfânta Manastire Ghighiu are hramul Izvorul Tămăduirii. Așezamântu a fost ridicat în anul 1817 fiind lăsat pe terenul donat de către Uță Râfoveanca, cu banii familiei de boierii Rucareanu; acestei donații inițiale i s-a adăugat efortul ctitoricesc al monahului Agapie, pe vremea voievodului lui Ioan C. Caragiale, mitropolit fiind la qcea vreme IPS Nectarie. Pe locul actualei mănăstiri a funcționat o alta vatra monahala, zidită pe la sfârșitul veacului al XVI-kea de către logofatul Coresi împreună cu jupânița Slavița- soția sa.

Actuala biserică a Mănăstirii a fost zidita între anii 1858- 1866 prin straduintele staretilor Eftimie și Antonie, susținute pri purtarea de grijă a Mitropolitului Nifon, chiar pe temelia fostei bisericuțe de lemn. Fundația actualei biserici este din blocuri masive de piatra, pe care s-au ridicat zidurile din cărămidă. Arhitectura Bisericii amintește de caracteristicile stilului brâncovenesc, forma treflată, o singură turlă pe scenele din turlă. Pictura, exceptând scenele din turlă, este influențată de școală italiană: autorul ei este Gheorghe Tattarescu.

Biserica a avut de suferit stricăciuni în timpul marelui cutremur din 1940 dar și în timpul bombardamentelor aliate din 1944. Din aceste considerente, asupra Mănăstirii s-a răsfrânt din belșug grija Patriahullui Justinian Marina care, după ce a transformat lavra in mănăstire de maici, a trecut la restaurarea Bisericii între anii 1954-1958.

Elemente de interes: agheasmatarul din incinta mănăstirii; Izvorul Tămăduirii (loc de pelerinaj); Icoana Maicii Domnului Siriaca (adusă aici în 1958 din Siria de către Episcopul Vasile Samaha- mare făcătoare de minuni); Icoana Maicii Domnului cu Pruncul aflată în bisericuța din cimitir- 1842-1833, piatra și cărămidă)

PANAIT MARIAN